Patul lui Procust de Camil Petrescu, o carte pe care am citit-o în weekend. Pe nerăsuflate. O carte bună. Am mai avut două tentative, una în liceu dar mi s-a părut super boring, una mai târziu dar din nu mai ştiu care motiv am abandonat-o... am rămas cu nişte impresii alandala, că e o carte ce reflectă drama intelectualului, bla-bla-bla cum ni se zicea în nişte comentarii. Întâmplarea face ca acest roman să îmi pice la Bac, şi mai târziu la ceva examen, culmea cum pe unii îi pândeşte Procust de peste tot, de te miri unde :) .
Aşa că, mi-a rămas pe retină că e necitită şi că TREBUIE să o citesc şi p-asta. Am să zic doar că e o carte pe care mă bucur că am citit-o acum. Am găsit în ea nişte lucruri foarte frumos zise, pe care în adolescenţă nu le-aş fi înţeles sau pe care le-aş fi minimalizat la maxim. Trebuie să treci prin nişte lucruri ca să înţelegi nişte stări, sentimente.
N-am să povestesc romanul, am să trag doar concluziile... că, în fiecare dintre noi stă un Procust care ne retează elanurile, care ne amendează pasiunile, care ne atrage atenţia de fiecare dată când suntem pe punctul de a săvârşi o nebunie că nu trebuie să depăşim măsura.
Anyway, care este măsura? :D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu