Cred că niciodată n-am ştiut ce-i plictiseala. Mi-am găsit întotdeauna ceva cu ce să îmi umplu plictisu'... am citit, m-am jucat, am făcut ceva cu mana mea, am ascultat o muzică pe gustul meu, am făcut o poză, am ieşit pur şi simplu. Îmi place când merg pe stradă, un drum mai lung, să mă joc. Îmi place să mă uit la oameni, să-i studiez.
Văd oameni veseli, oameni trişti, oameni grabiţi, oameni care râd, oameni care ţipă...oameni alb-negru sau color. Îmi aleg unul, din mulţime, care merge/vine pe drumul meu, şi încep să "mă joc cu el".
Mă întreb ce ocupaţie are, unde se duce, caţi ani are, dacă îşi arată sau nu vârsta, dacă are copii, dacă are simţul umorului, dacă-i plac maşinile de epocă, dacă ştie să meargă cu bicicleta, dacă ascultă muzică, dacă are câine, cum îl cheamă pe câine, dacă-i criminal în serie, dacă ştie tabla înmulţirii, dacă-i fericit, dacă... dacă... dacă?
Scenariile mele au happyendings în general. Asta probabil pentru că îi aleg eu pe cei mai fericiţi =))
În doi jocul ăsta îi minunat :) Serios.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu