Mda, și eu cred ca dacă ești prost de mic, mai târziu vine de la sine. Există o mare diferență între a face prostii, o prostie și a fi prost. Cred că cel mai grav e să fii prost. Și să crezi că ești deștept. Și să crezi că ceilați sunt proști. Toți ceilalți.
Îmi place să ascult oamenii când vorbesc despre ei. Dacă zic că au fost proști când au fost mici, deși îi admir pentru sinceritate, rămân la părerea mea, vezi prima propoziție enunțată. Există mai multe categorii de proști. Mie îmi plac ăia care-s și fuduli. Am întâlnit.
Am asistat la o fază cu oameni proști. O mamă își făcea fetița de vreo 6 ani, apreciez eu, ”idioată”, ”cretină” , ”tâmpită” în mijlocul străzii pentru că nu s-a uitat pe unde merge și a călcat-o pe pantaloni. Doamne ferește! ce-o fi fost cu pantalonii ăia frate, tare-aș vrea să știu! Erau de platină? Mă rog, asta o fi, toți ne enervăm, și eu mă enervez, dar femeia asta cum doamne să se numească mamă? Păi ea distruge stima de sine a copilului și pe urmă se miră că e stresat, timid, inhibat. Păi să vezi, cucoană, adică tanti mie la astea îmi place să le zic tanti, că timiditate+inhibare+.... vin de la tine și de la alții care știu să ”educe” bine!Apoi, tatăl, alt prost, după ce a terminat mama de zbierat, a început el! El mai soft, dar tot cu decibeli. Mda, happy family! Totuși nu-i cam mult două treimi?
Parcă la Mark Twain am cetit o chestie de genul că fără ei proștii, noi ceilalți nu ne-am putea afirma!
O zi minunată să ai! Salut!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu