;

joi, 31 mai 2012

50 de motive pentru care sa te trezesti la 5 a.m.

        Datorita acestei "minuni minunate" care se numeste facebook am ajuns si eu la acest link si am descoperit 50 de motive pentru care sa te trezesti la 5 a.m. 
          Mda, trebuie sa recunosc ca mi s-a parut o idee amuzanta. Foarte amuzanta, chiar. Mie mi-i greu sa ma trezesc si la 6.30, d`apoi la 5?! Totusi, 50 de motive mi se pareau incredibil de multe, chiar sa fie? Asa de multe?
          Faine motive, nimic de zis. Doar ca pe mine ma incurca ora. Taaare. Dar atunci cand exista motivatie se poate. Nu stiu cat rezista organismul in ritmul asta si nici la ce ora se presupune ca ar trebui sa te culci. Asta nu scrie. Eu mi-am propus sa ma trezesc cu juma` de ora mai devreme. Atat. Inca nu stiu exact la ce punct(e) sa ma opresc, incep de luni :).
          Ce-mi place la chestia asta e ca oamenii astia au un club, ca stau conectati :). Benefic este, ca toate chestiile sunt pentru dezvoltare personala si, sa fim seriosi, cine n-are nevoie de asta.?
          Mda, niste sfaturi despre cum sa-ti faci viata mai frumoasa, mai buna. Ce zici? 
          PS: Faina idee, Dan Luca!

miercuri, 30 mai 2012

Mirror, mirror & Dr. Seuss The Lorax

zilele astea am vazut doua filme:   Mirror, mirror si   Dr. Seuss The Lorax. 
         Cand am fost la Praga, langa hotel era un panou imens cu reclama la filmul asta...Mirror, mirror un fel de Alba ca Zapada, ultima ecranizare, cu Julia Roberts. Am zis si eu un fel pentru ca ce se-ntampla acolo nu-i adevarat. infantili ca mine ar mai birui sa se uite la un adevarat film Alba ca Zapada dar regizorii stiu ca nou inseamna si bun si... infantilii sa citeasca cartea daca sunt asa sensibili si nereceptivi la nou. Ca mine.
          Eu am citit de prea multe ori povestea asta. Si exact faza aia induiosatoare "cine a dormit in patul meu, cine a mancat cu lingurita mea..." nu exista  :D si apoi sa ii vezi pe pitici! Piticii astia! Na, nu zic nimic trebuie vazut :)  Cred ca dintre toate piticii....tre ` sa vedeti piticii si  mai vorbim.
                  
          s`apoi am vazut niste desene animate simpatice. asa de copii cica, Dr. Seuss The Lorax. nu stiu exact ce pricep copiii din ele pentru ca e cu protectia mediului. adica, oare la ce varsta se prind ei de mesaj? dar sa nu subestimam copiii. copacii din desene erau foarte faini, nu aia din plastic! povestea draguta, cu happy end.

marți, 29 mai 2012

despre paranoici

P.S. cred ca toti avem o doza de paranoia.unii mai mica. altii mai mare. stii tu. eu am intalnit si romani fericiti si paranoici. imi da cu plus, totusi. incredibil :), tie?

luni, 28 mai 2012

Festivalul de Teatru, ultimul episod

          Gata si cu festivalul de teatru. Imi pare rau ca n-am ajuns la spectacolul de la Odeon. Am mai vazut o piesa in limba maghiara, Flori de mina, cu titrare, scrisul se vedea prost, enervant pentru mine, am reusit sa citesc vreo 80% din replici. Altfel spectacolul a fost frumos. Oamenii se distrau foarte bine, am inteles ca vorbeau si mai colorat decat se traducea si daca si asa m-am distrat inteleg de ce se distrau ceilalti.
          Era surprinsa o trista realitate, oamenii o duceau greu de fapt dar, cand vine televizunea, Ivan zice ca o duce bine, foarte bine, ca aici traieste si vietuieste, si munceste si ca mai e si fericit si ca respecta traditiile :D. Si repeta la nesfarsit. Mda. Mi-a placut partea cu traditiile :D.
          Doi actori jucau rolul unor oameni beti :D :D :D si erau incredibil de credibili :D. Ma gandesc cum se distreaza ei la ei acasa, cum isi zahaie gagicile sau nevestele cand au chef. Imi aduce asta aminte de o poveste, o prietena imi povestea ca cineva bea bere fara alcool si pe cand era la a 3-a nevasta-sa era deja crizata ca el era beat :D.
         Am fost aseara la spectacolul Amalia respira adanc, un monolog. Rolul mi s-a parut foarte greu si actrita foarte buna dar am plecat de acolo cu tristete in suflet, nu vreau sa stiu de paradisul nimanui si nici cine cu cine se mai intalneste dupa moarte...
         

duminică, 27 mai 2012

Ziua orasului :) + Eu te iubesc, eu te omor!

si a fost si ziua orasului. ca niciodata n-am mers sa vad ce cercei interesanti  mi-as putea gasi :). Asta-i semn de imbatranire?
           Na, am fost la teatru, "Eu te iubesc, eu te omor" facut de actorii de la Piatra Neamt. Mi-a placut mult, funny. Am aflat doua teorii interesante, de ce nu se pot opri barbatii la o singura femeie pentru ca ele trebuie comparate cu bauturile alcoolice, si na din cand in cand ai mai bea si tu un martini, un sex on the beach, un.. nu doar bere :) si apoi ca barbatii sunt comparati cu parfumurile, si atunci de ce sa te opresti la unul? :)
         Actiunea se petrece intr-o inchisoare, detinutii acuzati de crime, deci not funny. Funny doar modul lor de a gandi si de a interactiona. Foarte fain rolul "ungurului" vorbea asa stalcit si se prindea mai greu :), "tokaji so" insemna taica-sau! initial credeam ca vrea sa zica ceva in legatura cu vinurile :)
         apoi numai bine, s-a terminat spectacolul si ne-am dus la artificii. fain de tot.

am prins si o piesa de la Vunk si apoi CARGOOOOO! Super. super. super :)

sâmbătă, 26 mai 2012

Hess

Teatrul de Nord Satu Mare, iar :)
           aseara am vazut Hess. Monodrama de Alina Nelega Cadariu. Vezi textul aici. Mi-a placut. Monolog. Interesant. Taios. Amuzant. Enervant. Trist. o mie de ganduri ce trec unul dupa altul. cu sau fara legatura. 
           Am cautat textul pentru ca a fost un pasaj interesant. Se vorbea despre D-zeu cam asa  "... , am tot incercat sa-ti atrag atentia. Si te rugam, incercam sa te fac sa-mi vorbesti. E bine sau nu e bine, sa merg sau sa nu merg acolo, sa intru sau sa nu intru? Sa semnez sau sa nu semnez? Ce sa fac, Doamne, da-mi un semn! Si tu...nimic. Pina-ntr-o zi mi-am dat seama. Cum era sa stiu ca esti mut? Ma gindeam eu ca esti surd? Ca vorbesti prin semne? Ca doar de-aia zicem toti: Doamne, da-mi un semn! Si semne erau destule: alunite, cutremure, pete in soare, vitei cu doua capete, solnite rasturnate, inundatii, meteoriti, circei, epidemii – de unde era sa stiu care sint de la tine? Pai ce insemnau niste semne nesemnate? Anonime!? Si-atunci mi-am zis: da’ ia stai putin, poate ca asta nu stie sa semneze. Daca nu aude, nu vede, nu vorbeste, e clar ca nu scrie si nu citeste. E analfabet. Ne lasam condusi de un analfabet? Noi, cea mai culturala natiune a Europei, centrul Europei, centrul ..."
            Hess, ultimul nazist.cine a fost Rudolf Hess ?

vineri, 25 mai 2012

Hotul de oase...

          In sfarsit am ajuns si eu la teatru. Aseara. Spectacolul "Hotul de oase", jucat de actorii teatrului din Targu Mures, in regia lui Radu Afrim. 
          Spectacolul a fost foarte frumos pana la un punct. Replicile savuroase, personajele dragute, decoruri faine. Povestea interesanta. Dar sfarsitul nu mi-a placut. N-am inteles ce e cu hotul de oase. N-am inteles mesajul. Nu-mi plac spectacolele care se termina brusc si in coada de peste. Nu stiu daca sa ma risc sa citesc cronici.
         Am ramas cu doua chestii funny, doua noi meserii "austronaut" si "balamagiu" :). 
         Stiu ca astronaut n-o sa fiu niciodata dar "austronaut" oricand. Chiar de azi! :)

joi, 24 mai 2012

Troll high-fiving people

I love FUNNY people! si daca mai sunt si romani apoi n-am cuvinte. Iaca ce-au facut ei la Pisa :)
Videoclipul are deja 1800000 de vizualizari :D. E ceva, nu?

de ei am aflat aici :)

miercuri, 23 mai 2012

Cum sa distrugi o cladire de patrimoniu? Hotel Dacia - SM

           Cum ziceam am fost in Turnul Pompierilor. Toate bune si frumoase pana cand... am bagat de seama ce e cu vestitul Hotel Dacia. 
          Acest hotel este o cladire de patrimoniu. Informatii despre Hotel Dacia gasiti aici. Are o arhitectura foarte frumoasa si era un reper cu care satmarenii se mandreau. Intr-o vreme. Habar n-am cine a cumparat cladirea asta dar e absolut incalificabil ce lasa "patronul" sa se intample! Inteleg ca n-are bani sa reconstituie cladirea. Dar sa lasi obloanele deschise, sa ploua pur si simplu inauntru deja mi se pare absolut "tampesc de prostesc". Da, n-am inteles nici de ce a dat tencuiala jos in curtea interioara si a lasat tot asa... 
Autoritatile de ce nu se implica? De ce nu iau masuri? Si cu pasajul ce a reusit sa faca "patronul" asta, tot aiurea e!
         Toata lumea se zbate sa conserve si sa prezerve te miri ce. In Satu Mare de ce nu se vrea sa aduca cladirea asta la ceea ce a fost? Poate ca se poate face si pe bani europeni, nu ma pricep, faceti oameni buni,ca maine-poimaine se darama naibii!
          Daca dati click pe poza se vede mai mare.  
          Altfel, excelent, multumesc.

marți, 22 mai 2012

Apus de soare, Turnul Pompierilor - Satu Mare, again :)

de noaptea muzeelor am ajuns iar la Turnul Pompierilor. voiam sa prindem apusul din turn si l-am prins.asta n-ar fi posibil intr-o zi obisnuita pentru ca programul de vizitare e mai scurt. o, da :) chiar asa. m-am uitat EU pe net si am vazut ca soarele apune la 7.40 si cand colo a apus la 8 .40. La ce m-am uitat n-as putea zice asa ca am stat o ora in turn :) Super magic:) . Na, chiar a fost fain.Am stat la povesti. Orasul de sus, batea o lumina calda pe cladirile din jur, soarele se schimba de la un moment la altul, interesant.
si asa

mda,  fie nu stiu eu sa fac poze la soare, fie imi trebuie alt aparat foto, mai destept.
nu inteleg cum sa imi iasa soarele ca o stea?!

luni, 21 mai 2012

Cum sa prinzi un greiere :)

          eu nu stiu daca am mai vazut greieri pana ieri. poate ca da. ca insectar am avut. si cineva mi-o fi prins si mie niste chestii ca stiu ca am luat 10 :D
         cred ca trebuie sa fii tare grozav sa ii prinzi. mda, fiecare cu talentul lui, ieri puteam prinde doi greieri da ce sa fac cu ei? greierii se prind usor, asculti de unde canta ei (asta e partea grea), iti trebuie "urechi polifonice". apoi cauti ascunzatoarea lor. apoi cu un fir de iarba il zgandari pe cantaret. si el vine, nu se lasa  asteptat. daca n-ai mai facut asta niciodata si esti curajos ca mine :D fii atent aici... asa arata greierele...

 don`t panic and freak out :) like I almost did.
pai eu n-am stiut ca is asa de mari! si nici ca vine asa de repede. si nici ca are antene asa de mari. si nici ca...
             cri-cri.

sâmbătă, 19 mai 2012

Singur acasa :)

          Care-i faza... incepe sa creasca iarba :) e weekend. na, am niste zile incarcate la serviciu si mai urmeaza doua saptamani dar dupa aia :) :) :) dup` aia habar n-am ce va fi dar presimt ca numai :) :) :).
           incepe festivalul de teatru si sper sa ajug si eu la cel putin un spectacol. 
          La noapte e Noaptea muzeelor. Anul trecut am inteles ca a fost tare fain. Nu cred ca ajung nici anu` asta. 
          Mitzu a ramas singur acasa :)
          Imi place ca au aparut capsunii. 
         azi mergem cu bicicletele :) can`t wait. 
         weekend fain si tie!!! >:D<

miercuri, 16 mai 2012

Muzici faine, concert de chitara :)

          Aseara am fost la concert, s-a tinut la Teatrul de Nord. artisti din Belgia, Venezuela si Ungaria.
          A fost un super spectacol :) Chitari si percutie. pur si simplu incantator. 
          imi plac oamenii care pot din nimic sa scoata ceva extraordinar. era un tip din Venezuela, avea un fel de amfora. Ma gandesc c-a transportat-o cu mare grija :), si el mai avea tot felul de chestii magice de zdranganit, lanturi, ocarine, scoici, samburi... nu stiu ce erau chestiile alea le zic si eu cu ce semanau :) 
          faina seara si, cireasa de pe tooort, cand am iesit plooua :D de numa`-numa.
         not funny. not at all!
       

marți, 15 mai 2012

Lacul albastru - Baia Sprie

          mda. Zi frumoasa si senina. Sambata am fost in Maramures. Maramures land of dreaming. Din seria avem o tara frumoasa, ca asta este adevarul dar pe unii ii doare gura sa recunoasca, iaca impresii de la Lacul Albastru. Ia vedeti si voi ce minunatie!

         La acest lac, de a carui existenta am aflat intamplator sau poate ca nimic nu-i intamplator, se ajunge tare usor. Cu masina pana in Baia Sprie, langa Biserica Romano-Catolica lasi masina si pe jos 45 de minute pana la lac. Asa in plimbare.Prin padure

Este marcaj (punct rosu si cruce rosie) Cand ajungi acolo nici nu stii... ca pe drum mai vezi un caine, niste flori, un izvor, conuri, carari, lumini si umbre ce strabat padurea, mai o insecta si hop si lacul.
         Mie tare mi-a placut. Fiind sambata ma gandeam ca o sa ne calcam pe picioare, pe mana, asa de aglomerat va fi dar neah, nici vorba. Asa lac fain mai rar. Ma enervez ca am trecut prin Baia Sprie de multe ori dar nimeni n-a stiut sa-mi zica pana acum de el!!! Si localnicii explicau mai greu, si ala ultimul de l-am intrebat, arata cu mainile incrucisat si explica atata de clar cum lasam masina unde se termina asfaltul incat l-am oprit si am zis, ok, masina e acolo, o luam la stanga sau la dreapta, la care el... toooot inainte! :D
Numai datorita lui am ajuns acolo si a altor oameni pe care D-zeu ni i-o fi scos in cale :)
          De abia astept sa ma mai duc o data acolo, am vazut ca sunt doua trasee faine si musai sa mergem. musai cu M mare!
           iaca si poze cu lacul. mergeti si voi ca ii tare fain.
Iaca si lacul de sus, ca ne-am plimbat oleaca :)
 
na ce sa zic. super pe acolo. recomand cu caldura :) Sa ai o zi super! >:D<

duminică, 13 mai 2012

Iar am luat aur!

         Iar am luat aur!!! :D Fete de aur... Campionatele europene de gimnastica de la Bruxelles, 2012.
sunt tare emotionata. habar n-am dar cred ca nu e bine... pe mine ma podinesc lacrimile cand vad sportivii nostri pe podium si se canta imnul nostru.  nu ma pot uita cum trebuie.mai inchid un ochi,mai incrucisez degetele (sa pice alealalte), mai tin pumnii la ale noastre, mai beau o gura de apa, mai ma bucur cand pica una "de-a lor", mai imi bate inima ca "bigbenu". Stiu ca nu-i fair.
          Azi trei medalii de aur :D si doua de argint :) 
          Felicitari lor: Sandra izbasa, Catalina Ponor, Larisa Iordache si intregii echipe, si  antrenori, medici...!
          Sunt mandra ca sunt romanca.
          I`m happy!
mi-a placut mult si atmosfera din sala, o gramada  de sustinatori romani. bravo si lor. ma bucur ca si-a revenit gimnastica romaneasca, am savurat fiecare victorie si sper ca la mondiale, la Londra,  se vor mentine fetele.
         Bravo! Bravo! Bravo!

sâmbătă, 12 mai 2012

Romanii au talent - finala

           nu stiu altii cum sunt dar mie mi pe pare incredibil ce s-a intamplat la fnala asta. m-am uitat uneori la emisiunea asta si am vazut cam jumate din finala. rezultatul m-a enervat peste masura.noroc ca l-am aflat doar dimineata.
          am o explicatie care poate fi sau nu, adevarata.a castigat mentalistul! poi, na, n-as zice ca e wow-uau  mare talent chestia asta. adica ce e asa de magic? n-am inteles absolut nimic din demonstratia aia cu catalepsia. de ce sa ma dea pe spate??? ii asta o chestie pe care majoritatea romanilor si-ar dori sa o poata face? sau de ce au votat asa? mare dilema pentru mine.
           teoriile mele... mentalistul a "manipulat" lumea din fata televizorului sugerandu-le sa-l voteze, a manipulat juriul sa fie asa de entuziasti si sa zica ca ei pe el l-ar vota. parerea mea ca in cazul unei finale in care publicul de acasa voteaza comentariile juriului "eu o sa te votez pe tine" nu sunt la locul lor. consider ca tot asa a manipulat juriul si cand pe hartiile din plic erau scriese cuvintele alea, adica le-a ordonat sa gandeasca ceva.
          in fine, gusturile nu se discuta. pot doar sa ma mir de gusturile votantilor. nu stiu cine ar fi meritat sa primeasca premiul. si, daca ar fi fost sa votez nu stiu cu cine ar fi votat. mie mi-au placut mai multi si niciunul nu a ajuns pe podium.:)
       

vineri, 11 mai 2012

Mi-ar placea

mi-ar placea sa am si eu o fereastra din asta... mda, dar sa se deschida. larg. oare cum se vede prin ea cand apune/rasare soarele? ploua sau ninge? sau cand cad frunzele?
asta e de la Muzeul de arta (SM), nici macar nu-i cea mai frumoasa :)

PS: azi Mitzu s-a speriat ingrozitor de o insecta :D. shhh, sa nu mai spuneti la nimeni. va rog. nu vreau sa isi piarda stima de sine.

joi, 10 mai 2012

Blackberry

         eu n-am. si nici nu-mi trebuie. daca mi-ar trebui as avea. nu fac diferenta nici intre iphone si smartphone. are 3G, 4D, W? mi-i indiferent. 
         adica, sa ne intelegem,daca as citi sau as asculta ce vorbesc altii as intelege dar NU ma intereseaza. 
        de fapt, aici voiam sa ajung... am auzit o poanta faina. fara suparare, dragi moldoveni :)
                               -cum zic moldovenii la bere neagra? 
                               -blackberry. 
:D :D :D :D :D

Sa ai o zi faina :). si spor la toate.

miercuri, 9 mai 2012

Masterchef :)

        mda, cum ziceam, daca e marti e Masterchef... incepe sa se simta ca e concurs :) si asta imi place.
        sarcinile au fost faine. sa faca un desert, timp de lucru o ora. unii au facut, altii n-au terminat, la unii le-a iesit aiurea. cred si eu ca trebuie sa fie ceva super-mega-extra, dar cred ca si un pandispan simplu decorat fain salva proba. mda, de acasa, tolanit, iti vin tot felul de idei. eu, as fi facut un tiramisu, ceea ce ar fi fost ceva banal, ma rog, poate cu decoratul il faci sa fie altfel. 
         proba  2, sa gateasca iepure. hihi. eu n-am gatit niciodata iepure. mi s-a parut greu dar ceva bun trebuia sa iasa. cred ca daca te duci la o asemena competitie ai placerea de a studia retete, de a le gati in gand :) si idei despre cum sa faci ar trebui sa curga, fara numar :). de, eu am mancat iepure, mi-e usor sa zic. 
        proba 3, sa ghiceasca pestii!!! asta da. io nu stiu daca ghiceam cinci. cica dorada! :) asa dupa nume le recunosc, dar dupa solzi, mustati, "ochi si urechi" nuuuu :) proba asta mi s-a parut grea.
         Din competitie a iesit Sisoco. El a primit si saptamana trecuta o sansa pe care n-am considerat ca o merita. Nu stiu cat de priceput era in comparatie cu ceilalti, la bucatarie, dar mi-a placut de el ca si om. Era funny, era o pata de culoare :), era haios, mereu pufnea, traznea cate una, ofta, sarea, se agita, se entuziasma, transpira ... 
       PS: Ma enerveaza concurentii care atunci cand sunt in impas au o scuza lacrimogena si induiosatoare. Totusi, e un concurs de gatit nu de lamentari.
         Mda, chefii astia, ar mai trebui sa faca o chestie, sa invete in fiecare emisiune participantii si telespectatorii cate ceva, un mic secret, uite cum puteam sa aranjam farfuria lui X sau Y, nu doar sa zicem ca e parca Antipa cu legume si T-rex ... Ca doar cu ASA NU cu ce pleaca ei acasa?
        si tot ei ar trebui sa sanctioneze niste gesturi not fair ale participantilor... adica daca s-au impartit ingredientele in mod egal, cine ia mai multe sa suporte consecintele. 
         mda, inca n-am niciun concurent favorit si nici nu vad vreun castigator. anyone?

marți, 8 mai 2012

Satu Mare, again :)

          mi se intampla si mie sa trec pe langa lucruri frumoase. interesant cum e si mintea omului construita. trec adesea pe langa o cladire si abia ieri am vazut ce frumoasa e. o sa imi fac o data vreme sa fiu turist in Satu` meu si cu siguranta o sa gasesc niste cladiri pe care nu le-am vazut niciodata :) desi am trecut de atatea ori pe langa ele... ca na, nu prea ai cum sa le ocolesti :D. Satu Mare e un fel de-a spune :)
          poate tre` sa ai si starea potrivita. de fiecare data cand sunt in alte "sate" eu am starea potrivita sa fac o poza. doua. treizeci... la mine acasa n-am dedicat nicio zi ratacitului pe stradute. so... urmeaza.

          m-am uitat la poze din SM si iata si poza cu cladirea de care ziceam, cladirea alba cu balcon, in planul doi, ca, de fapt aici faceam poza la lalele  :)
         
        

duminică, 6 mai 2012

Oscar si Tanti Roz

         Oscar si Tanti Roz este un roman scris de Eric Emmanuel Schmitt. Cartea asta am ajuns s-o citesc din intamplare. Nu am mai citit niciodata nimic de el. Am citit o cronica de teatru, acum la Bucuresti de joaca Oscar si Tanti Roz si tare mi-ar placea si mie sa o vad. 
         Asa carte n-am mai citit niciodata, nu stiu cu ce sa o compar, dar mi s-a parut foarte frumos scrisa. Sfarsitul este previzibil, e povestea de viata a unui pusti de 10 ani care are leucemie, Oscar zis Cap de ou. Acesta se imprieteneste cu Tanti Roz, o infirmiera care ii da putere, incredere, speranta si care il indeamna sa-i scrie lui Dumnezeu ca sa nu se mai simta singur. Oscar nu crede in Dumnezeu si... totusi Tanti Roz il face sa creada. Tanti Roz are niste povesti incredibile, se pretinde fosta luptatoare de wrestling, e hazlie si iubitoare.
          Toata cartea sunt scrisori scrise lui Dumnezeu si asta pare ciudat/neobisnuit la prima vedere. 
          Intamplarile prin care trece personajul, modul in care le expune, filozofia lui si jocul in care intra datorita lui Tanti Roz, "o zi egal cu zece ani", sunt veritabile lectii de viata cu mesajul ca trebuie sa te bucuri de viata la orice varsta. Oscar se bucura cand a scapat de pubertate, la 20 de ani s-a casatorit cu o colega de spital,  la 30 de ani avea nevasta in operatie :),... si asa mai departe pana la 110 ani :) sau 
:(.
      Cartea asta are de toate, e despre iertare, iubire, acceptare, inocenta, prietenie,viata si moarte. E amuzanta si trista deopotriva. 
        Daca vrei sa stii ce scria pe pancarta de patul lui Oscar trebuie sa citesti cartea. Iti ia o ora. Atat. :)

vineri, 4 mai 2012

Fantastic :D?

          chestia asta nu-i ideea mea. dar mi-a placut :D.
          cica: daca bei alcool te numesti alcoolic. daca bei fanta? cum? fantastic :D?
          trec pe fanta, claaar :)

joi, 3 mai 2012

Bicicleta mea

         mi-am luat bicicleta. de la piata de vechituri. nu-mi trebuia una performanta, voiam una cu doua roti care sa se invarta. mi-am luat una cu mai multe viteze cum nu-mi trebuia. aia care imi placea, estetic vorbind, era de copii. un pic mai infantili ca mine :P. da, exista. 
        n-are claxon si nici cos. cos mi-ar fi placut sa aiba. o sa aiba. asta nu se pliaza, ca ma si vedeam in varfu` dealului cu ea dar, acum stiu ca-mi trebuie un portbagaj pe masina. sa caram bicicletele. ciudat... cate probleme poa` sa faca o bicicleta. 
        asa ca...juma de ora in zilele cu chef, la ceas de seara, daca aveti vreun caine pisorcos si vreti sa il alergam :) ... 
        am fost deja de doua ori cu ea, duminica si ieri seara. frumoasa senzatie:)

miercuri, 2 mai 2012

Prin Maramures, Baita

Din seria AVEM O TARA FRUMOASA... ce zi faina... am fost prin MM, prin Baita, acolo sunt niste mine inchise (unele de secole), au mai ramas gurile de mina si in unele se poate intra daca esti curajos :). Apoi cica, mostra de curaj ... "eu am curaj sa intru dar mi-i frica" :D, citez din clasici in viata, supravietuitori ai excursiei :)
mai vreau un weekend prelungit, sa-mi revin :).
na, zi faina si tie >:D<