;

marți, 5 aprilie 2011

Primăvara

             Hi, hi, cu toate că nu m-aş supăra să mai ningă o dată =)), în cel mai rău caz ninsoarea mieilor, mă bucur că a venit primăvara şi in Satu` meu. Într-o zi au înflorit tot felu de chestii, la flori mă refer. De duminică pe luni tot de-o floare :D. Am făcut ieri o plimbare prin parc şi era o minune. Cer senin, soareee, caaald.  Şi... azi era ziua în care eu mergeam să le fac poze. Apoi, aparatul foto nu l-am luat, şi dacă, printr-o întâmplare l-aş fi luat cardul a rămas în laptop :D, mda, ce să zic, n-ar fi prima dată.
             Bine, e şi înnorat aşa că, chiar bine că nu l-am luat.
             O zi frumoasă şi ţie!

luni, 4 aprilie 2011

Happy Monday!

Of, daaa... zice-se că zilele de luni sunt minunate, că dai randament, că iarba creşte, florile miros mai ceva ca Chanel5, ceru-i mai senin... Na, nu ştiu de unde scot cercetătorii textele astea. Momentan mă simt ca Garfield şi nu pot decât să mă îmbărbătez cu gândul că mai sunt doar 4 zile până vineri!!! Yupppiiieee! Yupppiiieee! Yupppiiieee! de trei ori Yupppiiieee!!!
Iar îs după nişte zile lungi şi nedormite :), una mai frumoasă ca alta >:D<

PS: Tre`să mă resetez. Tare somn mi-i...
Numai bine, o zi frumoasă să ai :)

duminică, 3 aprilie 2011

N-am timp

               Sunny day! Iar n-am timp. Deşi am auzit o teorie excepţională că asta cu nu am timp nu o e scuză, ca şi Bill Gates are tot atâta timp cât am şi eu, şi tu, şi toată lumea... cu menţiunea că n-am banii lui, eu totuşi n-am timp.
              Adică iar mi s-au aglomerat nişte lucruri, chestii, trestii pentru că n-am aplicat şi aprofundat proverbul ăla cu omul harnic care îşi face vara sanie şi iarna car... În concluzie... să  m-apuc să fac carul acuma, că la iarnă iar n-o să am timp? Aşa, şi astea de n-am timp acuma de ele cine mi le face? Am nevoie de un voluntar :D. Anyone?
             Mda, la soare!!! Am zis! :) Claaar :D
                                O zi frumoasă şi ţie!

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Despre (in)cultură. Again

           
                                        Să se revizuiască primesc... dar să nu se schimbe nimic!
               Zilele astea. 2011. Într-o nu știu care țară, într-o nu știu care primăvară, într-o nu știu care instituție publică are loc o reducere de posturi. Corect? Corect. O anume directoare face ea o selecție inițial, că cei "mai egali" nu vor intra la reducere. Corect? Corect. Adică, stai un pic, ăia "deștepții" nu intră în concurs de teamă să nu dovedească reala măsură a talentului lor. Corect? Corect. Criteriile nu sunt cele de competențe. Corect? Corect. Sprijinim non valorile? Sprijinim, fraaate, sprijinim. Corect? Corect. La ce-ar trebui unei institutii  de cultură, oameni tineri, harnici, dedicați, deștepti? Poate oamenii aștia ar face ceva bun, pentru că vor și pentru că pot. Dar nu, haide să le tăiem aripile. Haide-haide-haide! Și, daaaa, hai să ținem oamenii incompetenți, supușii și lingăii. Nu, noi nu vrem performanță, nu vrem calitate, nu vrem servicii de calitate. Noi susținem mediocritatea. Dar nu, nu numai că o susținem, mai mult o încurajăm și ce-mi place mie cel mai mult e că premiem prostia. Mentalitatea asta, într-o instituție publică mi se pare criminală. Chiar nu înțeleg ce urmărește "managerul". Performanță? Clar nu. Dezbinarea colectivului? Sau ce???
             Mie mi se pare că e dintr-un roman de-al lui Kafka povestea asta. Din păcate e reală. Mi se pare aberant să dai afară un om în care s-a investit recent, pentru dezvoltare profesională!!! Mi-ar plăcea să îmi poată explica și mie cineva.Oricum nu aș înțelege. 
             Dacă aș fi în situația lor, aș contesta concursul. Aș contesta regulile nedrepte de selecție, preselecție. Aș face niște valuri, în presă, că n-aș avea nimic de pierdut. Dimpotrivă, poate mi-ar crește iar aripile...

PS:  Unde ești tu, Țepeș, Doamne?